Buzatu, despre remaniere: E puțin probabil ca PSD să facă aceleași propuneri președintelui Iohannis

Buzatu, despre remaniere: E puțin probabil ca PSD să facă aceleași propuneri președintelui Iohannis
Publicat: 06/05/2019, 10:59

„Soluția cea mai simplă este remanierea, adică președintele Iohannis să accepte noi propuneri probabil, pentru că cele vechi e puțin probabil ca PSD să le mai reitereze și atunci vom vedea cum se comportă președintele Iohannis. Într-un caz absolut deosebit va trebui să se procedeze la restructurarea Guvernului, pentru ca Guvernul să fie adus în fața Parlamentului și supus votului acestuia, astfel încât președintele Iohannis să nu mai aibă posibilitatea de a refuza sau de a lungi sine die toate numirile acestea”, a afirmat Dumitru Buzatu, luni, la RFI.

Social-democratul adaugă că șeful statului este imprevizibil.

„Noi știm la ce să ne așteptăm din partea președintelui Iohannis, deci nu e nici o surpriză pentru noi. O surpriză ar fi fost dacă președintele Iohannis, comportându-se în conformitate cu norma constituțională, ar fi numit pe cei propuși la ministerele rămase vacante”, conchide Buzatu.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că așteaptă motivarea președintelui Klaus Iohannis în cazul refuzului celor trei miniștri pentru a vedea care au fost cauzele de legalitate care au stat la baza deciziei.

Propunerile de remaniere, refuzate de președinte, au fost: Eugen Nicolicea în locul lui Tudorel Toader (ministerul Justiției), Oana Florea, ministru propus pentru Fonduri Europene în locul Rovanei Plumb și pe Liviu Brăiloiu, la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în locul Nataliei Intotero. Demisiile Nataliei Intotero și a Rovanei Plumb au venit ca urmare a candidaturii loc la alegerile europarlamentare, în timp ce în cazul lui Tudorel Toader, PSD a decis retragerea sprijinului politic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×